Close Menu

    Abonează-te la actualizări

    Primește cele mai noi știri de la businesslounge.

    Noutati

    Un eveniment pentru femei, dincolo de networking

    May 2, 2026

    De la 5.000 de euro la un brand internațional: povestea Cannoleria

    May 1, 2026

    SIXT premiază antreprenoriatul: Tal Lahav a oferit trofeul „Always Yes” la „Tinerii în Arenă”

    May 1, 2026
    Facebook X (Twitter) Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    Facebook Instagram YouTube LinkedIn WhatsApp TikTok Threads
    Business Lounge
    Subscribe
    • Home
    • Business
    • Travel
    • Frumusete & Moda
    • Opinii
    • Sport
    • Auto
    • ShowBiz
    Business Lounge
    Home » Cătălin Botezatu: „Moda mi-a fost insuflată de mama, încă de când aveam 6 ani!”
    showbiz

    Cătălin Botezatu: „Moda mi-a fost insuflată de mama, încă de când aveam 6 ani!”

    March 4, 2026Updated:March 11, 2026No Comments5 Mins Read
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru BusinessLounge.ro, Cătălin Botezatu vorbește despre începuturile sale în modă, despre perioada comunismului, despre nostalgia după marile cântărețe ale României și despre accesoriul care i-a devenit semnătură personală: ochelarii. Designerul rememorează anii în care mama lui îl îmbrăca după cele mai în vogă reviste din străinătate și explică felul în care pasiunea i-a devenit destin.

    – Aveți o colecție impresionantă de ochelari de soare. Câte perechi aveți în prezent și ce înseamnă pentru dumneavoastră acest accesoriu?

    – Am peste 1.500 de perechi de ochelari, pentru că am avut șansa, în urmă cu 15 ani, să devin brand ambasador pentru marele trust Koptic, parte din renumitul concern Kering, iar ulterior am rămas ambasador in Romania pentru marele lanț de magazine “Optica Vedere”. Înainte ca noile colecții să apară pe piață, le pot viziona exact cum fac buyerii și îmi pot alege modele din toate brandurile importante, începând cu Cartier și până la cele mai exclusiviste branduri nișate.

    Ochelarii sunt pentru mine necesari din toate punctele de vedere. Mulți îi privesc ca pe o fiță. Nu este adevărat. Port ochelari de când mă știu, fac parte din mine, mă caracterizează. I-am asortat întotdeauna cu ținutele mele și chiar dacă uneori i-am purtat și în interior, nu a fost o extravaganță, ci o necesitate. La filmările emisiunii „Bravo, ai stil!”, de exemplu, ochelarii de soare te protejează de reflectoarele puternice, exact cum la schi porți ochelari pentru protecție.

    Le recomand tuturor să meargă periodic la control. Indiferent că sunt de soare sau de vedere, ochelarii sunt necesari la orice vârstă, chiar și pentru copii.

    – Vă mai amintiți prima pereche de ochelari?

    – Prima pereche am purtat-o la 6-7 ani. Mama mea primea pachete de la o prietenă din Germania și îmi comanda haine și ochelari din cataloagele Neckermann, Otto și Quelle – branduri pentru care, mai târziu, am ajuns chiar să creez. Era un vis la care nici nu îndrăzneam să mă gândesc.

    Înainte de Revoluție aveam deja ochelari Versace, Gucci sau Prada. După Revoluție, piața s-a deschis și accesul la branduri a devenit mult mai larg. Eu nu plec niciodată într-o excursie fără 10-15 perechi la mine și îmi întregesc colecția aproape lunar.

    – Cum era să fii tânăr și pasionat de modă în perioada lui Ceaușescu?

    – În perioada comunismului am început ca model. Am avut șansa să învăț moda de la doi mari designeri, Simona Vlanga și Nae Ivanov. Lor le datorez foarte mult. M-au călăuzit pe acest drum sinuos pe care mi-am dorit mereu să îl transform într-o autostradă, pe care am reușit s-o parcurg în ritm accelerat.

    La câteva luni după debut am câștigat la Leipzig premiul pentru cel mai bun și mai rapid manechin european. Lucram pentru toate coperțile de reviste, colaboram cu UCECOM, cu Adesgo, cu Casa de Modă Venus și aveam contract la CCPI – Apaca, unde se lansau colecțiile internaționale, prezentate pe marile podiumuri din România și internaționale, regizate de Adrian Sârbu.

    Inspirația venea din orice: o stare, un film, un peisaj. Când am trecut printr-o perioadă dificilă, am creat colecția „Witches”, apoi „Angel”. Când am studiat budismul, am lansat „Buddha Bar Collection”. Am avut „Funeral”, „Jackie O”, „Flowers”. Inspirația este peste tot, dar trebuie pusă în scenă în acord cu trendul actual. Niciodată nu am făcut ceva anapoda.

    – Vă este dor de acea perioadă?

    – Da, îmi este dor de anumite lucruri. Oamenii erau mai calmi. Manechinele erau adevărate dive, femei fatale, de 1,80 m, extrem de îngrijite. Bărbații erau eleganți. Astăzi lucrurile s-au schimbat, dar trebuie să ne adaptăm.

    Pentru mine, acea perioadă și primii ani de după Revoluție au fost frumoși. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că totul a avut un parcurs crescător. Am peste 500 de premii naționale și internaționale, mii de prezentări în toată lumea – la Milano, Paris, New York, zeci de prezentări, la Internation Fashion Island am luat de 5 ori premiul de cel mai bun designer, a șasea oară a trebuit să vin ca Special Guest, Jamaica, Bali etc.

    Am fost primul creator care a avut permisiunea să realizeze un show și un shooting la Piramide, primul care a organizat un super show la Templul Luxor din Karnak și singurul care a făcut o prezentare de modă într-un avion, pe ruta București–Paris, cu presă și invitați la bord.

    – Loredana rămâne cea mai veche prietenă din showbiz?

    – Loredana este o prietenă, o divă, o „Madonna a României”. Este una dintre cele mai muncitoare artiste pe care le cunosc. Cântă live, poate improviza oricând. O admir pentru dedicarea față de familie și pentru grija față de fiica ei.

    Îmi sunt foarte dragi și marile cântărețe ale generației vechi: Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, regretatele Mădălina Manole și Laura Stoica, cu care am colaborat. Am realizat numeroase videoclipuri și ținute pentru ele. Mă pot mândri, cu ghilimelele de rigoare, că am apărut în videoclipurile pentru toate marile cântărețe ale acelor vremuri.

    O apreciez enorm pe Angela Gheorghiu, o divă mondială pentru care creez de peste 15 ani. M-a purtat pe marile scene ale lumii, este o femeie pentru care ai nevoie de ore întregi ca să o descrii cât de minunată este. Admir și generația actuală – Delia, Antonia, Andra, Andreea Bălan, Iana Novac – artiste care muncesc și cântă cu adevărat.

    Moda a fost și rămâne destinul meu. Iar totul a început cu mama mea, care m-a învățat, încă din copilărie, ce înseamnă stilul și eleganța.

    foto: Mihai Mitrea

    catalin botezatu comunism designer fashion loredana modelling ochelari soare
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Articole similare

    Denise Rifai: „Sunt aceeași pe care o știți, dar într-o variantă mai complexă”

    April 30, 2026

    Cuba Gooding Jr., vedeta serii la Longevity Gala by iSuccess, la București

    April 30, 2026

    Survivor 2026 își desemnează câștigătorul în marea finală LIVE din Republica Dominicană

    April 28, 2026
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    Advertisement
    Business Lounge
    Facebook Instagram YouTube LinkedIn WhatsApp TikTok Threads
    • About Us
    • Confidentialitate
    • Contact
    © 2026 BusinessLounge.ro. made by beecreative.ro.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.