Scriitoarea Ioana Lee a trăit ani buni la Washington, într-un echilibru pe care îl descrie astăzi ca fiind rar. Logodită cu un avocat american, cu o viață stabilă și planuri clare, părea așezată între două lumi: America profesională și România rădăcinilor sale. O viata perfecta insa a ales însă să renunte la ea. Nu din lipsă de iubire, spune ea, ci dintr-o nevoie personală de regăsire.
Momentul decisiv a venit odată cu accidentul mamei sale, operată la 80 de ani. În doar câteva săptămâni, Ioana Lee a vândut mașina, a eliberat apartamentul din Washington și s-a întors în România. La scurt timp, a aflat diagnosticul tatălui: cancer.
„Atunci s-a schimbat totul. Odată cu moartea tatălui meu, am încetat să mai trăiesc pentru mine.”
Tatăl său nu știa diagnosticul. Familia a ales discreția. Pentru Ioana Lee, obișnuită cu transparența vieții americane, această tăcere a fost greu de dus. A urmat o perioadă în care existența ei s-a concentrat exclusiv pe familie.
Serile însemnau conversații despre muzică, despre cultură, despre viață. Noaptea verifica dacă mai respiră. Îl descrie ca pe un om lucid până aproape de final, recitând poezii și păstrând umorul. „Nimic nu te pregătește să vezi o persoană iubită în cavou.”
Tatăl său a murit la 90 de ani.
După pierderea parintelui sau, viața Ioanei a intrat într-o altă etapă. Fără acte românești, a fost nevoită o perioadă să părăsească țara la fiecare trei luni, trăind între mai multe state europene. America rămâne parte din identitatea ei, dar nu mai este locul în care simte că trebuie să se întoarcă acum.
„America rămâne țara mea. Dar nu acum. Acum trăiesc între continente, între lumi, între identități. Acum scriu. Acum învăț să respir din nou.”
