Într-o lume în care opera clasică caută să rămână relevantă și aproape de publicul tânăr, vocea unei artiste poate face diferența. Disciplina, vulnerabilitatea și modernitatea se îmbină într-un parcurs construit pas cu pas, fără gesturi dramatice, dar cu asumare clară. Mezzosoprana Andreea Ilie vorbește deschis despre carieră, alegeri personale și despre ce înseamnă, astăzi, să urci pe scenă cu adevărat pregătit.
Andreea, când ai simțit prima dată că muzica nu este doar o pasiune, ci un drum pe viață?
Nu a fost un moment dramatic sau o revelație bruscă. A fost o acumulare. În anii de studiu și în primele apariții pe scenă am înțeles că muzica nu este doar ceva ce îmi place, ci este felul meu de a exista. Muzica clasică a evoluat mult în ultimii ani, prin producții moderne și printr-o imagine mai apropiată de public. Iar eu am simțit că vreau să fac parte din această evoluție. Atunci am știut că nu este doar o pasiune, ci un drum asumat, pe termen lung.
Ce înseamnă pentru tine să fii mezzosoprană în lume, astăzi?
Să fii mezzosoprană astăzi înseamnă să duci mai departe o tradiție extraordinară, dar să ai curajul să o aduci în prezent. Repertoriul nostru este intens, dramatic, profund. Publicul de azi are nevoie de autenticitate, nu doar de performanță tehnică. Pentru mine, a fi mezzosoprană înseamnă echilibru între disciplină și libertate, între forță și vulnerabilitate. Imaginea artistei lirice nu mai este rigidă — iar eu îmi asum feminitatea, stilul și modernitatea fără să pierd rigoarea profesională.
Există un rol care ți-a marcat profund parcursul artistic?
Fiecare rol a venit cu o lecție, dar cele care presupun conflicte interioare puternice m-au format cel mai mult. Personajele feminine complexe, care nu sunt nici complet fragile, nici complet puternice, m-au ajutat să mă descopăr și pe mine. Ele te obligă să sapi adânc, nu doar vocal, ci și emoțional.
Cum îți gestionezi emoțiile înainte de a urca pe scenă?
Nu pot spune că am emoții în sensul clasic. Am mai degrabă așteptări înalte față de mine. Încerc să fiu mai bună cu fiecare apariție. Există o concentrare intensă înainte de spectacol, dar este o energie care mă ajută, nu care mă blochează.
Ce presupune această meserie, dincolo de aplauze?
Cuvântul „sacrificiu” mi se pare deja desuet. Toate meseriile presupun disciplină și renunțări. Da, avem aplauze și apariții publice, dar în spate sunt ore lungi de studiu individual, repetiții, deplasări. Este un ritm intens, dar asumat. Când faci ceea ce iubești, nu mai vorbești despre sacrificiu, ci despre alegere.
Ai ales să amâni nunta. A fost o decizie rațională sau una emoțională?
Am avut un eveniment privat, iar pentru familia noastră a fost suficient. Consider că lucrurile importante nu trebuie neapărat expuse public pentru a avea valoare.
Cariera a cântărit mai mult în acest moment decât planurile personale?
Am muncit foarte mult pentru cariera mea, iar acest lucru s-a reflectat și asupra vieții personale. Nu îmi pare rău deloc. Toate au venit la timpul lor și cu oamenii potriviți.
Cum reușești să menții echilibrul între viața de artist și cea de femeie îndrăgostită?
Prefer să păstrez zona personală într-un spațiu discret. Sunt o femeie normală și am norocul unui partener potrivit mie. Echilibrul vine din respect reciproc și din înțelegerea ritmului pe care îl presupune această meserie.
Te ajută partenerul tău să îți susții ritmul profesional intens? Cum arată timpul vostru petrecut împreună?
Da, sprijinul lui este esențial. Nu poți avea o carieră intensă fără un om care să înțeleagă deplasările, studiul și oboseala de după spectacole. Timpul nostru împreună este simplu și autentic. Normalitatea este, pentru mine, cea mai mare formă de echilibru.
Unde te vezi peste cinci ani – mai mult pe scenele internaționale sau în proiecte culturale în România?
Peste 2, 3 sau 10 ani mă văd având cât mai multe contracte internaționale și devenind din ce în ce mai bună în ceea ce fac. Îmi doresc evoluție constantă și proiecte care să mă provoace artistic.
Ce vis artistic nu ai îndeplinit încă?
Îmi doresc să construiesc un proiect personal care să îmbine muzica clasică și o estetică modernă, poate chiar interdisciplinară. Un concept care să apropie publicul tânăr de opera clasică.
Există o scenă pe care visezi să urci?
Există scene care reprezintă excelența artistică, precum Teatro alla Scala sau Metropolitan Opera. Sunt repere pentru orice artist liric. Dar, dincolo de nume, îmi doresc să cânt acolo unde pot crește și unde publicul simte autentic.
Ce nu știe publicul despre tine?
Că îmi place să am timpul meu cu mine. Dincolo de imagine, sunt o femeie care acceptă multe, până în momentul în care simte că valorile nu mai coincid. Atunci îmi găsesc altă cale. Sunt mai liniștită decât par și mai analitică decât se vede.
Ce te sperie cel mai tare și ce te motivează cel mai mult?
Mă sperie stagnarea. Ideea de a rămâne într-o zonă confortabilă fără să evoluez. Mă motivează dorința de a deveni mai bună decât am fost ieri și responsabilitatea față de vocea mea.
Dacă ar fi să alegi între o viață liniștită și una spectaculoasă, ce ai alege?
Aș alege spectacolul liniștit al unei vieți trăite cu respect și curaj. Pentru mine, adevăratul spectacol este cel autentic, nu cel zgomotos.
