Violența împotriva femeilor rămâne una dintre cele mai grave probleme sociale ale prezentului, iar mesajul transmis la evenimentul „STOP FEMICID! Dreptul de a trăi!” a fost clar: societatea nu mai poate rămâne indiferentă.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Dăruire Apreciere Responsabilitate (DAR) în parteneriat cu Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului în domeniul legislației privind prevenirea, combaterea și sancționarea violenței domestice – „România fără violență domestică”, reunind parlamentari, specialiști, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și persoane afectate direct de fenomenul violenței domestice.
Conferința marchează luna martie ca o perioadă dedicată respectului, protecției și susținerii femeilor și familiilor afectate de violență, dar și un moment de reflecție asupra realităților dure din societatea românească.

Un punct central al întâlnirii a fost inițierea demersurilor pentru depunerea unei propuneri legislative care vizează modificarea prevederilor din Codul Penal privind violența domestică. Scopul este unul clar: consolidarea protecției victimelor și crearea unor mecanisme mai eficiente de prevenire și sancționare a abuzurilor.
Evenimentul a creat un spațiu de dialog în care au fost discutate bune practici, experiențe reale și soluții concrete pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și a serviciilor de sprijin dedicate victimelor.

Prin această inițiativă, organizatorii transmit un mesaj ferm:
dreptul fiecărei femei la viață, siguranță și demnitate trebuie să fie o prioritate reală a societății.
În cadrul evenimentului au fost adresate mulțumiri speciale Alinei Gorghiu, președintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru prevenirea și combaterea violenței domestice – „România fără violență domestică”, pentru implicarea constantă în susținerea proiectelor dedicate combaterii femicidului la nivel național.
De asemenea, aprecierea organizatorilor s-a îndreptat către Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și fost ministru al Justiției, care a susținut în mod constant proiectele inițiate de Asociația D.A.R. în domeniul siguranței naționale, inclusiv cele legate de fenomenul femicidului.
Mulțumiri au fost adresate și Luminiței Popescu, șef ANES și secretar de stat, vicepreședintelui Camerei Deputaților Adrian Cozma, senatorului Cristian Tâgârlaș, directoarei DGASPC Sector 2 Alexandra Dobre, Dianei Baicu, fondator Topline România, precum și tuturor celor care s-au alăturat acestui demers.
Conferința a inclus și un moment cu totul special și rar întâlnit într-un astfel de context: doi deținuți ai Penitenciarului Mioveni, condamnați pentru omor și violență domestică, au acceptat să participe și să vorbească despre faptele comise. Mărturiile lor au adus o perspectivă puternică asupra consecințelor dramatice ale violenței.
Organizatorii au transmis mulțumiri directorului Penitenciarului Mioveni, Patrick Ghebaru, pentru sprijinul acordat în facilitarea participării celor doi deținuți la conferință.
Mesajul final al evenimentului a fost unul puternic și necesar:
lupta împotriva violenței domestice nu este doar responsabilitatea instituțiilor, ci a întregii societăți.

