În preajma Claudiei Motea simți imediat că arta poate deveni mărturisire. „Brâncuși, dragostea mea” este proiectul în care actrița româno-canadiană își pune inima pe scenă, întruchipând nouă femei care au luminat destinul sculptorului.
Claudia Motea, într-un moment scenic emoționant, în dialog vizual cu Brâncuși, proiectat pe fundal
Cu aceeași sinceritate cu care își construiește personajele, Claudia ne invită acum în culisele poveștii sale.
Ce înseamnă Brâncuși dincolo de scenă
„Brâncuși, dragostea mea” este un titlu foarte puternic. Ce înseamnă Brâncuși pentru tine, dincolo de scenă?
Pentru mine, Brâncuși nu este doar un sculptor genial, ci o energie care m-a însoțit ani întregi. Este un fel de busolă interioară. M-a învățat simplitatea, verticalitatea, curajul de a rămâne tu însuți. Dincolo de scenă, Brâncuși este un dialog cu mine însămi, cu rădăcinile mele, cu identitatea mea românească pe care o port în lume.
Nașterea spectacolului și a cărții
Ideea a apărut în momentul în care am simțit că Brâncuși trebuie spus altfel: prin emoție, prin femeile care i-au marcat destinul. Așa s-a născut și cartea „Brâncuși, dragostea mea”, publicată la Editura Creator, tradusă în 12 limbi și lansată în Europa, America și Asia.
Claudia Motea, într-o ipostază artistică din spectacol, cu imaginea lui Constantin Brâncuși rulând în fundal
Spectacolul este continuarea firească a acestei cărți — o formă de a-l aduce pe Brâncuși mai aproape de oameni, prin poveste, nu doar prin istorie.
Un spectacol multimedia diferit
Multimedia îmi permite să creez un univers complet, în care imaginea, muzica, poezia și jocul actoricesc se împletesc. Brâncuși însuși a fost un artist al sintezei. Am simțit că doar un limbaj scenic modern poate cuprinde vibrația lui.
Spectacolul respiră, se transformă, pulsează — exact ca opera lui.
Colaborări care au dat profunzime proiectului
Colaborarea cu Marius Bodochi și cu întreaga echipă a fost o întâlnire de haruri. Pianista Timeea Crăița deschide, prin muzică, porțile către Belle Époque — Parisul în care Brâncuși a devenit Brâncuși.
Interpretez cele 9 femei celebre din viața lui — de la Maria Tănase la Cella Delavrancea, de la Milița Petrașcu la Mademoiselle Pogany — un exercițiu de polivalență artistică pentru care am fost distinsă cu premii.
Reacția publicului
Tăcerile lungi de după spectacol. Oamenii nu plecau. Rămâneau în sală, ca într-o rugăciune. Am primit mesaje de la spectatori care mi-au spus că au simțit că îl întâlnesc pe Brâncuși pentru prima dată.
O declarație despre iubire și creație
Este o declarație despre iubirea care vindecă, care rănește, care ridică. Femeile din viața lui Brâncuși sunt oglinzi ale propriilor noastre iubiri.
Într-o lume grăbită, oamenii au nevoie de profunzime, de sens, de liniște. Când un spectacol este autentic, publicul îl simte imediat.
Descoperirea unui Brâncuși vulnerabil
Am descoperit fragilitatea lui. Sub monumentalitate există un om care a iubit, a suferit și a căutat. Această dimensiune umană m-a atins profund.
Claudia Motea, pe scenă, în spectacolul „Brâncuși, dragostea mea”
O misiune culturală continuă
„Brâncuși, dragostea mea” continuă un drum artistic început cu proiecte dedicate unor personalități precum Regina Maria, Iulia Hașdeu, Veronica Micle și Mihai Eminescu.
La București, producția este găzduită, de obicei, de Teatrul Național. Simt că acest demers este o adevărată misiune culturală.
Cuvintele lui Brâncuși
„Adevărata creație începe acolo unde se termină cuvintele.”
Claudia Motea alaturi de cartea sa „Brancusi, dragostea mea”, tradusa in 12 limbi si lansata pe trei continente.
